marți, 30 martie 2010

Daylight slaving time

Iar s-a dat ceasul o ora. Ca de obicei, mi-a dat peste cap ritmul de somn asa ca injur inventiv si des pe toti initiatorii si sustinatorii acestei idei.

Initiativa a aparut in Marea Britanie pe la 1910, dar a fost prima data introdusa in Germania in 1916, in speranta ca se va produce confuzie in randurile inamice odata ce toate planurile vor parea devansate cu o ora. Instantaneu ideea a fost adoptata de Franta si Anglia, "ca sa nu ramana cu o ora in urma inamicului".

Dupa razboi, cam toate tarile civilizate au renuntat la aceasta absurditate, cu exceptia Angliei. Aici, politicienii protestanti de orientare puritana considerau ca "se dezgroapa o ora de soare pe zi pentru fiecare, ceea ce poate duce la mai mult sport si activitati lucrative". "Activitati lucrative" a sunat ca aur curat pentru cativa mari proprietari de afaceri din SUA. Asa ca pe fir au intrat cativa lobysti, care au facut pe intermediarii intre companiile lor si politicieni ai unchiului Sam. In cativa ani, metoda a trecut de Congres. Si, daca metoda era folosita in SUA si UK, datorita necesitatilor sistemului bancar mondial aceasta a fost diseminata pe tot globul.

Din anii '60, metoda a fost in repetate randuri atacata, eliminata, si apoi reinstaurata, pe tot globul. Studiile care aratau o reducere a consumului energetic, o reducere a ratei depresiilor si a ratei crimelor violente au fost contrabalansate de cele care demonstrau o crestere a ratei accidentelor rutiere si a ratei sinuciderilor in perioada imediat urmatoare schimbarii orei.
Astfel ca unicul efect clar al acestei masuri este sporirea consumului, determinand deci o imbunatatire a vanzarilor companiilor. Adica noi toti ar trebui sa fim multumiti ca suntem niste consumatori debili, manipulati cu o ora pe zi sa stam prin magazine. Cam cum ar suna chestia asta in limbaj politic?

"Trebuie sa facem un mic sacrificiu colectiv pentru a spori vanzarile companiilor localizate in tara noastra, pentru ca fluxurile lor de numerar tin statul in viata". Dar ce ma doare pe mine in cur de vanzarile companiilor? De ce nu pot cumpara seara? De ce sa fiu fortat sa ma trezesc mai devreme, sa plec la serviciu noaptea si sa ma culc cand afara inca mai e lumina?

Sa fiu al dracului daca o sa fiu multumit cu explicatia asta. Adica cum, statul controleaza pana si timpul? Cam a ce miroase chestia asta cu "un mic sacrificiu" pentru "a tine statul in viata"? Indiciu: incepe cu "F" si se termina cu "ascism".

Ganditi-va, oameni buni, la chestia asta. Si sa nu uitam, "pentru ca raul sa triumfe, e suficient ca nimeni sa nu faca nimic".

luni, 29 martie 2010

Achizitia de F-16 in Romania

Saptamana trecuta a aparut in presa romaneasca un nou subiect fierbinte - preluarea a 24 de avioane de vanatoare de productie americana, in vederea inlocuirii a doua escadrile de Mig-21 Lancer, iesite din perioada de functionare.

Reactia in presa scrisa si in cea online este aproape unanima, de dezaprobare agresiva a acestui proiect, numit, pe rand "nota de plata a scutului anti-racheta", "cimitirul aviatiei romane", "indepartarea de aliatii europeni" sau debilizantul "semnatura pe contractul nescris dintre Soros si Basescu".
Toate comentariile negative, fara exceptie, aduc argumente tehnice, economice sau politice, dovedind inca o data ca jurnalistii romani se pricep, practic, la orice si ca au o capacitate intelectuala exceptionala, cu ajutorul careia pot judeca, in cateva ore, orice informatie, oricat de complexa ar fi ea (primele reactii au aparut la cateva ore dupa comunicatul de presa transmis prin Mediafax).

Din nefericire pentru opinia publica generala, nimic nu poate fi mai departe de adevar - argumentele sunt gaunoase, iar intelectul ziaristilor este, in cel mai bun caz, corupt si, in cel mai rau caz, retardat.

Dar sa vedem lucrurile la rece si sa judecam la urma:
  • F-16 este un avion de vanatoare din generatia a 3-a, produs din 1978 in SUA, de catre Lockheed-Martin. Avionul este inca in productie.
  • CSAT a aprobat achizitia a 48 de avioane F-16C/D, ani de productie 1984-1986, in doua transe: prima, in 2013, presupune primirea a jumatate din avioane, gratuit, in vreme ce a doua, in 2015, presupune cumpararea a inca doua escadrile.
  • Fortele aeriene americane au dat in exploatare avioanele F-16 pentru o perioada de 40 de ani (primele urmand a fi casate prin 2018).
  • Avioanele F-16 s-au dovedit a fi eficiente si sigure in toate conflictele de dupa 1990, incluzand Irak, Iugoslavia si Afganistan.
  • Pretul pentru un F-16 nou, complet echipat, este cu 20-40% mai mic decat al omologilor din generatiile 4 sau 5, ale caror plusuri tehnice au o utilitate marginala redusa pentru utilitatile strategice ale Romaniei.
  • Costul primei transe de avioane americane va fi de 0.7 - 0.9 mld Euro, esalonati in 3 ani, ce include modernizarea si echiparea aparatelor cu armament, impreuna cu pregatirea pilotilor si tehnicienilor care le vor exploata.
  • Lockheed-Martin s-a aratat deja dispus sa vanda sub licenta fabricilor de la Craiova si Iasi tehnologia necesara producerii locale a unor echipamente pentru F-16.

Decizia de achizitie este una care vizeaza siguranta nationala pe termen mediu si lung, si deci trebuie privita din punct de vedere strategic, ea neputand intra sub incidenta procedurii de achizitii publice. De asemenea, Romania nefiind membru semnatar al acordului de offset european, nu suntem obligati sa cumparam avioane produse pe continent. Presiunile politice care se desfasoara acum au intentia de a schimba decizia CSAT, eventual prin deturnarea ei prin Parlament.

Substratul acestor presiuni este atat de transparent incat imi este rusine sa scriu prea mult despre el: consortiile Eurofighter-Typhoon si Saab-Grippen au investit fiecare cateva miliarde de euro, in 20 ani, pentru dezvoltarea lui Grippen S35 si a interceptorului Eurofighter, dar nu au reusit sa vanda decat cateva zeci de bucati fiecare.

Cehia si Ungaria au cumparat S35 Saab-Grippen in urma cu 2 ani. Scandalul din presa locala a fost deosebit de virulent, pentru ca avioanele au o valoare pret/calitate inferioara concurentilor si sunt nepotrivite necesitatilor unui stat cu dimensiuni medii cu pretentii de membru NATO. De altfel, Grippen este singurul avion conceput dupa anul 2000 care a intrat deja in proces de modernizare. Mai mult, peste 60% din echipamentul si armamentul lui Grippen este produs in SUA, de Raytheon, asa ca un contract cu "suedezii" este de fapt tot un contract cu "americanii", practic singurul avantaj al Grippen-ului fiind pretul (de la 30 mil euro/aparat nou).

Eurofighter a starnit nenumarate proteste, din cauza pretului exorbitant (de la 90 mil euro in sus/bucata). Protestele au inceput in anii '90 in Marea Britanie (primul achizitor), continuand apoi in Grecia (1999) si Austria (2006). Avionul nu a fost testat in lupta si inca sufera de o serie de probleme tehnice specifice aparatelor insuficient testate (o serie de accidente la aterizare).

Este normal ca marii investitori guvernamentali (Marea Britanie, Germania, Franta, Suedia, etc) ai acestor doua concerne sa vrea sa isi recupereze miliardele cheltuite. Si, iata, au impresia ca si-au gasit prostii.

Acum mai mult ca oricand, este necesar sa ne afisam ca un stat puternic, capabil sa isi ia singur deciziile de importanta strategica, capabil sa isi aleaga partenerii militari si capabil sa cumpaneasca valoarea si valorile pe care fiecare potential partener posibil le-a adus sau urmeaza sa le aduca in si pentru Romania. Iar in aceasta situatie, singura alegere logica este parteneriatul strategic pe termen lung cu Lockheed-Martin si, indirect, cu guvernul SUA.

Dar problema esentiala nu este aceasta reactie virulenta si purulenta a presei romanesti la un proiect militar inteligent. Problema de substrat este reactia generala a opiniei publice romanesti la orice proiect al autoritatilor de stat. Altfel spus, orice trebuie atacat si criticat, de catre oricine, pentru ca, nu e asa, suntem o tara de "dastepti", iar "cei de la putere" nu sunt decat niste satrapi moderni, care ne exploateaza nemilos. Iar in aceasta atitudine cresc atat germenii nihilismului si anarhismului, care ne pot transforma pe dinauntru si pe din-afara intr-un popor de consumatori, cat si o forma perversa de neuroza sociala, care sugruma initiativa, ingroapa liberul arbitru si determina avortul spontan al oricaror idei progresiste.

Asa ca, din pacate, nu pot decat sa imi amintesc de cuvintele lui Andrei Plesu, care spunea acum cativa ani: "ca indivizi in societate, nu ne uneste decat ceea ce ne lipseste".